Tenor Stefan POP - Reviews and interviews

Rigoletto at Teatro San Carlo Naples, February 2017

(…) Stefan Pop, già apprezzato al San Carlo nella Traviata del 2015 e nella Norma del 2016, si conferma, nel ruolo del Duca di Mantova, un tenore dal timbro limpido e dall’ottimo squillo, perfetto sugli acuti. Non si può poi non apprezzare come, nel corso degli anni, Pop abbia notevolmente affinato anche le proprie doti attoriali. Se è più che meritata l’acclamazione del pubblico dopo la celebre aria “La donna è mobile”, eseguita con maestria dal tenore rumeno, la bravura di Pop emerge chiaramente nel duetto con Gilda e nel quartetto “Bella figlia dell’amore (…)
Sergio Palumbo
Cultura Spettacolo


Attila at Teatro La Fenice in Venice, December 2016

(…) Ma le lodi vanno sicuramente al tenore Stefan Pop, vera rivelazione di quest’opera verdiana. Voce squillantissima, puntata e ben calibrata, di ottima finezza interpretativa, riempiendo la sala raccoglie i maggiori consensi del pubblico che più di una volta gli tributa dalla platea e dai palchi il proprio apprezzamento. E non possiamo che essere d’accordo: il suo ruolo, Foresto, è stato l’unico veramente “verdiano”, anche rispetto a tutto il resto del cast. Come già abbiamo apprezzato in altre rappresentazioni, questo giovane tenore possiede dizione perfetta, mai una frase spezzata, con filati di gusto, che hanno reso il personaggio proprio come lo voleva Verdi (…)
Federico Scatamburlo and Salvatore Margarone Musicandosite
(…) Stefan Pop disegna un ottimo Foresto, ricco nel fraseggiare e dalla linea di canto precisa (…)
Alessandro Cammarano
Operaclick
(…) Foresto è interpretato da STEFAN POP. E’ un tenore generoso che adopera la voce con energia e passione, dotato di un buon fiato e corretto nel fraseggio. Anch’egli molto apprezzato in sala. (…)
Maria Teresa Giovagnoli
MTG Lirica


Faust at Opera de Oviedo, October 2016

(…) El reparto, con notable presencia española, delegó el papel protagónico en Stefan Pop, quien perfiló un Fausto solvente, de proyección generosa y agudo squillante, aunque con una dicción mejorable. (…)
Javier Labrada
Platea Magazine
(…) Stefan Pop has a beautiful voice and the necessary technique to approach the refinements required by the role of Faust (…)
Andrea G. Torres
La Nueva España Digital – LNE.es


La Traviata at La Fenice, Venice, September 2016

(…) Squillo potente ma mai esagerato, punta, bellissimi legati, fiati ben calibrati, mai sguaiato e approssimativo, sempre precisissimo e controllato, Stefan Pop sbaraglia i suoi predecessori e si attesta il miglior Alfredo della stagione, riempendo una scena pressoché vuota di questa produzione nel secondo e terzo atto, regalando al pubblico un Alfredo appassionato, amante e vittima delle pene d’amore per la sua amata con i suoi “bollenti spiriti…”. (…)
Salvatore Margarone and Federico Scatamburlo
Musicandosite


Rigoletto at Sanxay Festival, August 2016

(…) Le duc de Mantoue (un Stefan Pop plein de santé !) pourra continuer à chanter impunément l’air populaire « La donna è mobile » (la femme est changeante)… Un grand moment d’art lyrique.
La Nouvelle Republique


Roberto Devereux at Teatro Carlo Felice, Genova, March 2016

(…) Nel ruolo del titolo il tenore Stefano Pop; il cantante di origine rumena ha dato prova di grande professionalità e dote vocale conferendo al personaggio una sua propria dimensione che è difficile talvolta evidenziare proprio per un discorso sia musicale che psicologico [...]
Per trovarlo partecipe in prima linea dobbiamo aspettale la grande scena del terzo atto dove nella sua romanza classica sullo stile della solita forma possiamo godere appieno di tutte le sfumature della voce; ottimo il porgere le note sul fiato, grande fraseggio e robusto sostegno del suono, che specie in acuto trova un’emissione morbida e sempre ben proiettata conferendo corpo ed anima ad un personaggio. come detto prima, vittima degli altri. La cabaletta che segue, infuoca l’ugola di Pop e la veemenza fornita dagli accenti non è mai casuale, ma dosata e sempre in simbiosi con il significato propio delle parole; un quadro nel quadro, ricco di generosità, di tecnica, di passione, che mai l’abbandonano e sempre abbondano nella sua eccelsa prova. (…)
Simone Tomei
Gli Amici della Musica
(…) Stefan Pop, tenore rumeno non ancora trentenne, è un “Roberto” di spettacolare prestanza vocale e scenica, davvero un ottimo professionista, su cui puntare. (…)
Giorgio De Martino
Sipario
(…) Aggiungendo poi la splendida voce del tenore Stefan Pop, nel ruolo di Roberto, si è potuta apprezzare veramente tutta l’opera, perché, possiamo affermarlo senza tema di smentita, un tenore così non si sente quasi mai in Italia! Irrompe sulla scena con la sua grande voce, intonatissimo, con squillo, impeto, ma mai sgraziato o esagerato, controllato con sapiente equilibrio, lasciando la parola anche alle emozioni, interpretando il suo personaggio in maniera egregia, degno dei compagni di viaggio sulle scene. Sicuramente il momento più incisivo del suo ruolo è stato al terzo atto, con la sua aria “Come uno spirto angelico”, e poi ha dato il meglio di sé in “Bagnato è il sen di lacrime”, scatenando un tripudio di applausi da parte del pubblico presente. (…)
Salvatore Margarone
Musicandosite


Norma at Teatro San Carlo, Naples, February 2016

(…) Stefan Pop, al suo debutto nel ruolo di Pollione, sostituisce il previsto Luciano Ganci, colto da indisposizione. Già apprezzato nella recente Traviata, sempre sotto la guida del maestro Santi, si apprezza di nuovo per la luminosità timbrica, la generosità d’interprete, la precisione del canto e l’emissione sempre controllata (…)
Rosario Martone
La Cooltura
(…) Ştefan Pop a abordat rolul Pollione cu glas de generoasă timbralitate, velurat, bogat îmbrăcat în armonice şi cu cânt în care s-a simţit patina italiană. Liric cu accente spinte, a intrat avântat în scenă prin recitativul „Svanir le voci” şi a tălmăcit eroic cavatina „Meco all’altar di Venere”, cu aplomb şi pasaje înalte strălucitoare, între care faimosul şi dificilul Do natural acut, lansat penetrant, cu stupefiantă uşurinţă. Finalul cabalettei „Me protegge, me difende” a fost glorios. Construcţia frazelor muzicale a venit cu pură şi omogenă linie belcantistă, în care lejerităţile au fost fără reproş şi în care Ştefan Pop a picurat expresia de romantism ce îi defineşte spiritualitatea. Jocul nuanţelor nu a lipsit, a cântat „Vieni in Roma, ah! vieni, o cara” din duetul cu Adalgisa pasional şi sensibil, cu patină de îndrăgostit, iar în marea scenă finală, alături de Norma, în secvenţe precum „Ah! troppo tardi, t’ho conosciuta”, a sedus prin colorizări emoţionante, „piangendo”. (…)
Costin Popa
Adevarul
(…) Passando al coté maschile, Stefan Pop si rivela un Pollione come si deve, persino old fashion in certe posture da eroe protoromantico, ma con vocalità generosa secondo regola e non estranea a fugaci abbellimenti che,specieneipezzid’assieme,rinvi- gorisce gli esiti teatrali. (…)
Il Matino
(…) Stephan Pop, Pollione impeccabile, capace di sentimenti e pentimento anche nella voce. Entrambi bel canto, intonazione sicura, perfetta estensione delle altezze e dinamiche nei recitativi ma, anche e soprattutto, verità dell’espressione. (…)
Salvatore Morra
Il Giornale di Musica
(…) A seguire, l’ingresso un po’ a colpo di scena del tenore nei panni del fedifrago e romano Pollione: non era infatti il previsto Ganci, ma il rumeno Pop, dal timbro terso, di bel portamento e dall’intonazione d’acciaio, apprezzato sin dalla sua cavatina della scena seconda ma, ancor di più, nelle arie cantabili e nelle cabalette successive conquistando via via crescenti e fragorosi consensi a scena aperta. (…)
Paola De Simone
Poi c’e la favola bella di Stefan Pop, chiamato a sostituire all’ultimo momento nel ruolo di Pollione l’indisposto Luciano Ganci: il tenore rumeno, non ancora trentenne, non sbaglia una nota ne un accento e in pochi minuti e già un beniamino del publico.
La Republica


Tenorul ardelean care a cântat cu Placido Domingo: „Am simţit o energie extraordinară din partea maestrului”

Un vis al tenorului bistriţean Ştefan Pop s-a împlinit săptămâna aceasta. Duetul pe care l-a avut cu Placido Domingo pe Arena di Verona, acelaşi tenor care la momentul actual este interpretul celor mai multe partituri din lume, a fost un succes pe care Ştefan nu îl va uita vreodată. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat şansa să trăiesc asemenea momente şi îi mulţumesc muzicianului Placido Domingo pentru tot”
Descrieţi-ne experienţa duetului cu Placido Domingo, cum a venit propunerea, cum au fost repetiţiile şi cât de diferită a fost seara concertului faţă de repetiţii? Am mai fost pe scenă alături de Placido Domingo, atât la concurs, când m-a dirijat în finală, cât şi anul trecut la Covent Garden unde a fost o gală ca şi cea de săptămâna aceasta. Acum, pentru prima dată, am avut ocazia să cânt un duet alături de el, ceea ce pentru mulţi dintre cântăreţi este încă un vis. Pentru mine acest vis s-a realizat. Prima repetiţie avută cu Maestrul Domingo şi Maestrul Daniel Oren, pe care până acum nu-l cunoşteam, a fost doar o joacă, eram doar noi cu noi fără public, toată lumea era voioasă şi plină de entuziasm. Partea serioasă a fost pe scena Arenei di Verona unde, văzând peste 8000 de oameni în faţă şi un spaţiu aşa mare deschis, ca orice cântăreţ îţi doreşti ca vocea ta să se audă foarte bine peste tot. Acum, că am cântat deja, ştiu sigur că se aude foarte bine, mai ales într-un duet alături de cel mai mare tenor al lumii. Iar după ce am cântat Che Gelida Manina, nu pot descrie ce energie pozitivă am primit din partea publicului. A fost un succes pe care nu o să-l uit vreodată. [...]
Cristina Beligăr
Transilvania Reporter (August 2013)


Plácido Domingo’s Operalia Winners, Covent Garden, July 25

A star-studded line-up of former competition winners, and superstar tenor Plácido Domingo. It was a nice idea to begin this final event of the Royal Opera season with the Prelude to The Mastersingers, for it was a veritable showcase of vocal talent. Plácido Domingo inaugurated his Operalia competition 20 years ago with the aim of discovering and nurturing the opera stars of the future. For this occasion he invited a mixture of winners who have gone on to make international reputations and younger singers whose careers have more recently received a big boost from success at Operalia.
[...] I responded more readily to the musicality and commitment of the relative newcomer Stefan Pop in Che gelida manina from La Bohème. The young Romanian also managed to sound fresh and engaging in La Donna é Mobile, his affable perma-smile perfectly reflecting the banality of this hackneyed showstopper. [...]
Barry Millington
The Evening Standard, July 26, 2012


Stefan Pop a incalzit atmosfera din Biserica Evanghelica

La o temperatura apropiata de zero grade, tenorul Stefan Pop a dovedit ca poate incalzi sufletele si inimile bistritenilor cu muzica religioasa interpretata de el si colegii sai de la Cluj. Chiar daca in interiorul Bisericii Evanghelice din Bistrita era mai frig ca si afara, dupa doar 4 minute de interpretare si traire intensa a muzicii, tenorul bistritean a transpirat la fel ca si in miezul verii, dovedind inca o data ca traieste intens atunci cand canta, si mai mult, pune pasiune si se daruieste cu totul pe scena sau in sala de spectacole in fata auditoriului. Recitalul lui Stefan Pop a facut parte din concertul “STABAT MATER” de Gioachino Rossini, in care a cantat alaturi de Tatiana Lisnic – soprana, Iulia Merca – mezzo-soprana si Cristian Hodrea – bas. Spectacolul a fost completat de prestatia de exceptie a corului si orchestrei Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca. Dirijorul a fost Davide Crescenzi din Italia iar dirijorul corului a fost Cornel Groza.
Marius Chiuzan
Rasunetul.ro, 14.04.2012



„Sunt primul Ştefan Pop, nu neapărat al doilea Pavarotti”

În liceu cânta la nunți, iar la 23 de ani câștiga marile concursuri internaționale de canto. Acum, la 26 de ani, tenorul Ștefan Pop cântă peste tot, de la Scala din Milano, la Convent Garden din Londra. Și, pe 13 aprilie, la Opera Națională București, în „Elixirul Dragostei”.
Adina Scorţescu: Cum descoperă un tânăr că are voce de tenor?
Ştefan Pop: Din greșeală sau fiind descoperit de alții. În școala de muzică am cântat în cor, ca toți elevii și, la un moment dat, în clasa a VIII-a, dirijorul a văzut că eu aș fi un pic mai special, în sensul că băieților li se schimbase vocea, dar eu rămâneam să cânt cu sopranele. Și-a zis „hmm, interesant”. Dar între timp – ca să vezi cum au decurs lucrurile – am mers cu vioara la un ansamblu de folclor, când aveam vreo 12-13 ani. Și cântam folclor foarte frumos, toată ziua. Încet, încet, la liceu am început sa cânt la nunți, la vioară. Unul dintre instrumentiștii mai bătrâni, care știa că am și voce, mi-a zis „Ia cântă și tu vreo două-trei melodii”. [...]
Și acum, după premii, cum te simți? Cum îți zicea profesorul, un al doilea Pavarotti?
O să fiu un nume, probabil nu ca Pavarotti. Eu sunt primul Ștefan Pop, să zicem așa, nu neapărat al doilea Pavarotti. Probabil că în mintea profesorului era că o să fac o carieră la fel de mare ca a lui Pavarotti, ceea ce-mi doresc și am încredere totală. Pentru că am făcut școală de muzică și chiar mă declar un muzician; cu orice dirijor m-am întâlnit, toți mi-au zis că-s foarte muzical și chiar n-am avut nicio problemă cu nimeni. [...]
Cum îți planifici cariera ca să-ți crești vocea, alegând doar anumite roluri?
Asta face orice tenor care își dorește 30 de ani de carieră, nu cinci. Sunt mai multe categorii de tenor: tenor de coloratură – care cântă Rossini, din care eu n-o să cânt niciodată; apoi categoria din care fac parte eu – tenor liric, să zicem „plin”, pentru că nu am o voce mâțâită, ci una cât de cât consistentă și tenor spint – care ajunge la alt repertoriu, Trubadurul, Tosca. Apoi vine ultima categorie, de tenor dramatic – aia când ești aproape la pensie. Depinde cum se dezvoltă vocea în timp. De la un tenor liric, cum sunt eu, s-ar putea să nu ajung la repertoriul dramatic, dar spint sigur, pentru că simt şi îmi doresc. [...]
Adina Scorteanu
Ziarul Metropolis (April 2013)



Sa câstigi 80 000 de dolari si un Rolex in sapte zile!

STEFAN POP in dialog cu COSTIN POPA
Revista Cultura
17.06.2010
Costin Popa: Ai luat Premiile I la Concursurile de Canto de la Seoul si Milano, acesta din urma, nimic altceva decât renumitul Operalia – Plácido Domingo, desfasurat in 2010 pe scena Scalei. Toata lumea lirica vorbeste astazi despre tenorul Stefan Pop. Cum este sa-ti intre in cont 80 000 de dolari in numai sapte zile? Stefan Pop: De fapt sunt 69000, din cauza impozitelor. Mare lucru, domnule Popa, mare lucru! Trei saptamâni au durat cele doua competitii, dar, intr-adevar, banii au venit la sapte zile distanta. Mai ales pentru România sunt foarte multi, un inceput pentru oricine. Anca Spiess, colaboratoarea Luizei Petrov, impresara mea, imi spunea: „Gândeste-te câti din România au obtinut atâta la doar 23 de ani?“. Oricum, nu numai juriile, ci si spectatorii de la Scala m-au ales, mi-au acordat Premiul publicului. De acolo a venit Rolex-ul.
C. P.: Temutii melomani milanezi…
St. P.: Cu doua zile inainte de finala Concursului Operalia, fusesem sa vad „Simon Boccanegra“ cu Plácido Domingo in rolul titular. Si am constatat ca publicul il comenta nemilos pe marele tenor (de ce a facut un filaj, de ce nu a folosit voce „de cap“), ca si pe toata lumea. Unul dintre cei mai mari dirijori actuali, Daniel Barenboim, a fost fluierat. Era foarte curios pentru mine, stateam in multime, eu, un necunoscut. In dreapta mea, o italianca povestea ca l-a vazut pe Domingo acum opt ani in „Otello“ si era… asa si altminteri. Stia tot. In stânga, francezi. Italienii din rangul doi au inceput sa huiduie, francezii initial strigau „Bravo! Bravo!“. Pâna la urma, pentru Domingo, aplauzele de la final au fost coplesitoare.
C. P.: Desi la premiera a fost si el contestat.
St. P.: Si la Roma a fost scandal când am cântat „Traviata“ in decembrie trecut, pentru ca initial trebuia sa fie distribuiti doi italieni, Fabio Armiliato si sotia lui, Daniela Dessì. Am avut mari emotii pentru ca spectacolele mele fusesera ale lor. Ma gândeam… si român… si la Roma…
C. P.: Ai avut succes, n-a fost nicio problema. Dupa aceea ai mers la Atena, tot pentru „Traviata“.
St. P.: Da, trebuia sa fac numai premiera, dar directorul m-a placut foarte mult si mi-a mai oferit doua spectacole consecutive. A fost greu…
C. P.: Sa ne intoarcem la concursuri. Mai intâi, cum a fost la Seoul?
St. P.: Patru etape, inclusiv finala, 56 de concurenti din 22 de tari, selectati din circa 500. Din România s-au inscris opt si au fost alesi patru.
C. P.: Cine, alaturi de tine?
St. P.: Baritonul Bogdan Zahariea si doua soprane, Lacramioara si Mihaela. Am avut noroc ca am ajuns in finala, dar si ceilalti români s-au prezentat foarte bine. Coreenii erau de un nivel extraordinar, nu au nicio problema tehnica. Pianistul care m-a acompaniat era coreean, scolit in Italia. Am vazut diferenta dintre cum cânta cu mine si cu ei. Spunea ca m-ar acompania mereu, ca fac fraze, nuante, respect partitura, pe când conationalii lui se gândesc numai la tehnica. Doar sa le iasa bine vocea. Dar nivelul a fost foarte ridicat si cum erau nu mai putin de cincisprezece tenori din America si Europa, am zis ca nu am nicio sansa.
C. P.: Unde a fost stacheta mai inalta?
St. P.: La Seoul.
C. P.: Cât a trebuit sa cânti in finala?
St. P.: Doua arii, „Una furtiva lagrima“ din „Elixirul dragostei“ si „Che gelida manina“ din „Boema“. In prima etapa am cântat aria lui Lionel din „Martha“ in germana si liedul „Nebbie“ („Ceata“) de Respighi. I-am impresionat foarte tare… in imaginatia mea vedeam pur si simplu o mlastina cu ceata si m-am transpus in acea atmosfera. La a doua etapa era impus un lied coreean, pe care il cântasem o singura data in tara, il invatasem cu numai trei zile inainte de plecare. Am avut norocul ca am mers la o profesoara de limba coreeana de la Facultatea din Cluj, i-am explicat ca vreau sa stiu cum se pronunta si când am repetat la Seoul, pianistul mi-a spus: „Foarte bine, Fanut, cine te-a invatat a facut-o excelent!“. Norocul a fost ca se permitea ca acest lied sa se interpreteze cu partitura in fata. Am mai cântat „Un aura amorosa“ din „Così fan tutte“ si „Pourqoui me reveiller“ din „Werther“. Aceasta a doua etapa a fost cea mai grea. A urmat a treia, unde au ramas douazeci de concurenti si am cântat „Addio fiorito asil“ din „Madame Butterfly“. Sunt fericit ca am câstigat.
C. P.: Ai plecat imediat la Milano…
St. P.: Da, seara am luat premiul, a fost senzational, am stat o ora si jumatate la fotografii, publicul coreean e foarte cald, minunat. In schimb, in Italia e… „criminal“, cum va spuneam. Dar am fost placut si acolo. Am zburat o zi, am ajuns la 12.30 noaptea la Milano, eram foarte obosit si deranjat ca in avioanele mari nu poti sa opresti aerul conditionat. Am dormit, m-am intâlnit cu pianista la 5 dupa amiaza, stiind ca trebuie sa intru in concurs la 8 seara. Aveam ochii atât de rosii incât m-a intrebat ce am patit. Dezavantajul a fost ca programul s-a decalat si am ajuns sa cânt abia la 10. La 5, când repetasem, vocea era OK, dar asteptând cinci ore, aproape nu mai raspundea, asa ca am avut emotii mari. Insa când am urcat pe scena si l-am vazut pe Domingo zâmbindu-mi – e o persoana asa de placuta! –, mi-a mai venit inima la loc. A vorbit cu mine, m-a intrebat ce fac…
C. P.: Intr-adevar este o persoana foarte calda, am facut un interviu cu el acum ceva vreme si asa mi-a parut si mie.
St. P.: Nu-mi inchipuiam ca este asa un mare OM. La Operalia trebuia sa cânt patru arii si eu le specificasem in fisa de concurs pe cele din „Elixirul dragostei“, „Werther“, „Boema“ si „Martha“. In prima etapa mi-am ales pentru inceput „Una furtiva lagrima“. A fost bine, frumos, am simtit ca le-a placut.
C. P.: Ai cântat din start in sala mare a Scalei?
St. P.: Da, cu fosa acoperita. Dupa prima arie, juriul trebuia s-o aleaga pe a doua. Maestrul Domingo a indicat „Martha“. Eram foarte obosit, n-am fost deloc multumit, dar am vazut ca Domingo se uita la mine, dirija si tot juriul zâmbea. Concitadinul meu clujean, baritonul Cozmin Sime, care a cântat si el in prima etapa, a ramas sa ma asculte si mi-a zis sa stau linistit, nivelul nefiind asa ridicat. Eu deja ma consolasem cu premiul de la Seoul. Dar juriul a fost satisfacut, asa ca am intrat in etapa a II-a, programata chiar a doua zi.
C. P.: Deci ajunsesesi noaptea la Milano, in ziua urmatoare cântasesi in prima etapa si in ziua cealalta avea loc a doua…
St. P.: … eu urmând sa intru in concurs tot ultimul. Printre cei promovati in etapa secunda era si tenorul italian Giordano Lucà. Inscrisesem amândoi exact acelasi repertoriu, „Pourquoi me reveiller“ si „Che gelida manina“. Si vazând ca lui i se da sa cânte „Boema“, ma gândeam ca la fel o sa procedeze si cu mine, pentru comparatie. Eram montat, repetasem inainte cu pianista, iesise foarte bine, ma rog, in conditiile date, pentru ca inca eram cu fusul orar dat peste cap. Am intrat in scena, m-au intrebat ce mai fac, daca ma simt bine… OK, ce era sa spun? „Am dori sa ne cânti „Pourquoi me reveiller“. Vai de mine! Când m-am intors spre pianista, ea era deja cu mâna pe partitura de „Boema“. A inceput s-o caute pe cea de „Werther“ iar eu, care deja… o „vedeam“ pe Mimì prin sala, hai sa-mi comut gândul. Si… mi-a iesit bine. Cea mai mare emotie a fost dupa etapa, când urma sa ni se spuna cine trece in finala. Maestrul Domingo a anuntat: „Ati promovat 13, imi pare rau pentru cei care care au ramas, dar sa tina cont ca au ajuns aici. Si, in fond, e mare lucru numai sa vezi Scala, dar sa mai si cânti pe scena ei!“. I-a anuntat pe primii 12 si s-a oprit. Eu nu figuram printre ei si eram destul de necajit. Maestrul a continuat: „Dar ce se intâmpla, eu stiam ca sunt 13, am mai patit asa si la Los Angeles, când am incurcat niste hârtii. Ah, da, mai este si un coleg de-al nostru din România, tenorul Stefan Pop.“ Când am auzit, am reinceput sa respir. Ce m-a bucurat a fost ca pe mine, singurul, m-a numit „coleg“. Dupa aceea, am mers la spectacolul cu „Simon Boccanegra“ de care v-am spus. La iesire, l-am rugat pe Domingo sa-mi dea un autograf. Si in loc de o simpla semnatura, mi-a scris „Lui Stefan, afectuoasa amintire. Felicitari pentru Operalia. Ajuns deja in finala este un triumf. „In bocca al lupo“ pentru o cariera stralucita!“ si a semnat „Tuo collega e già ammiratore, Plácido Domingo.“
C. P.: Foarte frumos, „colegul tau, care iti este deja admirator…“!
St. P.: Nu-mi venea sa cred. Am avut apoi zi libera, m-am odihnit si a venit repetitia cu orchestra in sala mare, sub bagheta maestrului. M-a intrebat daca stiu aria din „Martha“ in italiana si daca nu vreau s-o cânt in finala. Am raspuns ca, desi o stiu si in italiana, as dori sa cânt „Boema“. Nu ma auzise in Puccini. S-a gândit putin si a zis: „Bine, o sa fie de doua ori «Che gelida manina.»“ Pentru ca tenorului Lucà i se ceruse deja sa cânte „Boema“. Oricum au fost si doua soprane care au cântat aria mare din „Traviata“. La repetitie, italianul a fost bine si orchestra a aplaudat din fosa. Apoi Domingo a zis: „Si colegul nostru din România?“ Din nou, colegul! Le-a spus instrumentistilor ca avem voci diferite si trebuie sa aiba mare grija cu nuantele. Am cântat, toti erau cu ochii pe mine, la sfârsit au strigat „Bravo!“, s-au ridicat in picioare batând cu arcusurile. Bineinteles ca si maestrului i-a placut… mereu i-a placut de mine, ne-am inteles foarte bine, ma dirija mereu când cântam cu acompaniament de pian. Plus ca mi-a spus ca fiul lui cel mai mare are un baiat de 22 de ani, care momentan este bariton, dar vrea sa devina tenor si seamana cu mine. Mi-a aratat niste poze… doua picaturi de apa! In orele premergatoare finalei n-am mai apucat sa repet cu orchestra pe scena, sa simt acustica si in asemenea conditii. Gala incepea la 8.30, era 8.10, lumea deja intra iar eu eram ultimul. Asta a fost experienta mea cu premiile.
C. P.: Cu asa trofee cred ca ai cam incheiat cu concursurile, nu?
St. P.: Sigur, dupa Operalia nu mai e cazul. Plus ca nici n-o sa mai am timp. Desi mie imi plac foarte mult competitiile si unul dintre visurile mele era sa merg la cât mai multe, sa am acasa la Bistrita o camera plina cu trofee.
C. P.: Cum vrei sa-ti ordonezi in continuare cariera, rolurile? Ai numai 23 de ani si trebuie sa mai cânti inca 40.
St. P.: Sper, Doamne ajuta! Este clar ca deocamdata vreau sa ramân in repertoriul liric, chiar am vorbit cu maestrul Domingo care m-a intrebat ce cânt si ce as vrea sa cânt; spunea ca ar vrea sa intram putin in repertoriul francez sau in cel rus, Lenski din „Evgheni Oneghin“. Nu stiu, o sa vedem. Eu i-am spus ca deocamdata cânt „Elixirul dragostei“, s-a mirat ca l-am interpretat deja la Timisoara si la Trieste. Maestrul zicea ca e o partitura destul de grea, ca tenorul cânta mult pe „pasajul de registru“ si rolul e lung, o ora si ceva numai primul act. Da, asa este, dar mie imi vine ca o manusa si-mi place, ma simt bine ca Nemorino si sper sa-l intruchipez toata viata. Pavarotti l-a cântat de la douazeci si ceva de ani pâna la final. O sa debutez in „Gianni Schicchi“, se va reprezenta la Timisoara in septembrie si dupa aceea la Trieste. In 2011, un alt debut, „Boema“ la Toulouse. De-abia astept, ador acest titlu. Am zis ca deocamdata ma voi opri aici. Dar ma gândesc si la Ducele din „Rigoletto“.
C. P.: Cu prudenta. Juan Diego Flórez l-a incercat, nu a facut senzatie si se pare ca l-a abandonat. Un rol destul de dificil.
St. P.: Multa lume spune asa, dna Luiza Petrov amintea ca Alfredo Kraus afirma ca pentru „Rigoletto“ iti trebuie doua voci. In schimb, altii afirma ca ai avantajul sa nu cânti tot timpul, ca mai iesi din scena, insa cât ai de cântat e foarte tare.
C. P.: Poate trebuie asteptat. Dar ce-ai sa faci daca cineva, vreun teatru sau vreo agentie, o sa te preseze sa intri intr-un rol cu care tu nu esti de acord? Vei avea puterea sa refuzi?
St. P.: Da, chiar vorbeam cu dna Petrov care spunea ca a sunat-o directorul de la Teatrul Liceu din Barcelona ca in 2013 sa fac „Madame Butterfly“. Si, desi mie-mi place rolul Pinkerton, am ajuns la concluzia ca nu, mai ales ca am inteles ca-i vorba de o perioada foarte lunga, doua luni de repetitii in postura de „cover“ si apoi doua spectacole.
C. P.: Stefan, cu premiile tale trebuie sa intri de-acum direct ca principal, nu „cover“.
St. P.: Despre asta este vorba.
C. P.: Iar cu „Madame Butterfly“ o sa te incânte, o sa-ti spuna ca-i vorba doar de un duet si o arie.
St. P.: Da, dar este unul dintre cele mai tari roluri.
C. P.: Sigur, stai linistit, in 2013 o sa ai doar 26 de ani. E timp.
St. P.: Vorbeam cu dna Petrov ca, acum câtiva ani, când finala Concursului Operalia a fost la Paris, unul dintre premii l-a câstigat un tenor de 26 de ani, o voce capabila la acea epoca sa cânte cel mult „Boema“ si, dupa patru luni, i s-a propus sa faca Samson la Metropolitan. A dat curs ofertei si dupa cinci-sase ani deja nu mai este valabil.
C. P.: A fost un prost, iar cei care i-au propus si l-au folosit au fost niste criminali! Cum sa cânti Samson la 26 de ani cu voce de „Boema“?! Spune-mi, ai lucrat cu Domingo pentru finala?
St. P.: Da, o data cu el si orchestra, iar alta data am avut doar o ora la dispozitie in care n-au incaput toti cei 13 finalisti. Dar am fost norocos. M-a luat pe mine si am lucrat cu el mai ales nuante. A fost formidabil, abia astept sa-l reintâlnesc, asa cum spunea ca doreste. Ati vazut ca pe toti câstigatorii de la Operalia i-a ajutat.
C. P.: Majoritatea au ajuns in teatre mari.
St. P.: Chiar asa ne-a spus, ca spera ca noi toti sa cântam pe scenele cu adevarat importante. Oricum, auditie mai buna ca asta nu puteam sa dau. Trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu, pentru ca totul de-acolo porneste. Si pe urma vine munca, intr-adevar.
Costin Popa
Revista Cultura